Tag Archives: bijuterii

Despre bijutierul meu

Sait de prezentare, vanzari si comentarii a unor modele de bijuterii ezoterice.

Cine fuge de demoni trebuie să fie convins că acest lucru nu-l va putea face decât, cel mult, o perioadă, până la urmă va trebui să-i înfrunte, ceea ce putea  de la început, dacă ar fi avut curajul necesar.

Aşa cum somnul raţiunii naşte monştrii, necunoaşterea, un demon ce bântuie în plin secol XXI, generează până la urmă un alt demon, reaua intenţie, iar sferto-docţii, în număr din ce în ce mai mare, nu au aflat că pentru a combate ceva trebuie să cunoşti armele adversarului, să citeşti despre acel ceva, chiar dacă nu-ţi face plăcere, trebuie să-ţi faci lecţiile.

Problema ruperii din context este la ordinea zilei fiind chiar trendul de bază al mass-mediei, dar când nişte critici vin din zona celor înregimentaţi în mişcări New Age, ce culmea îşi neagă propriile simboluri sau nu cunosc nimic despre ele, nu mai şti ce să crezi…Este adevărat că nici istoria nu a fost tot timpul prezentată corect, aşa cum s-au întâmplat unele evenimente, dar mai există şi struţi, de fapt la ei ne referim, cărora le anunţăm că trăim la oraş şi aici le va fi foarte greu săpatul în pământ pentru a se ascunde din pricina asfaltului.

Totuşi categoria cea mai numeroasă din tagma „necunoscătorilor” este a celor ce nu mai citesc, pentru că „au văzut” la radio şi au ascultat la televizor, altfel  bazându-se pe ceea ce pot prinde din zbor, sau se orientează după ureche, dar şi aceea surdă…

Absurdul are şi el farmecul său, o existenţă lipsită de niscaiva accente de-ale sale n-ar avea nici un „chose” şi fractalul are scurte momente de confuzie înainte de a-şi recompune configuraţia…fără haos nu se poate, dar nici aşa tot timpul doar până la găsirea unui nou început.

Mărturisesc că şi eu am avut coşmarurile mele, mă gândeam odată că dacă cineva va descoperi şi publica faptul că Hitler purta la pantofi numărul 43, acest număr cu siguranţă se va retrage de pe piaţă şi voi rămâne fără încălţăminte.

citat din MGB

 

… si daca totusi va place vreo bijuterie de aici, lasati un comentariu iar noi va vom contacta pe adresa dumneavoastra de e-mail (care nu va fi facuta publica!).  Celor mai comozi le oferim un numar de telefon – 0740 059 040 – si o persoana de contact – Mihai Badea sau folositi adresa bijutierulmeu@yahoo.com ori pe Facebook